Trecuse ceva timp de când eu şi soţul meu nu mai făcusem o escapadă în afara Bucureştiului, aşa că ne-am decis ca week-end-ul acesta prelungit să-l petrecem la prietenii noştri de la Târgu Mureş. Am petrecut momente frumoase alături de ei şi familiile lor, nişte persoane calde, prietenoase, cu un accent ardelenesc tare simpatic pe care mi-l însuşesc de fiecare dată cand merg acolo :D. Abia ce ne reobişnuisem unii cu ceilalţi, că a şi trebuit să plecăm.
Plecasem din Bucureşti, sâmbătă, la 6:15 dimineaţa, iar când am ajuns acolo, pe la prânz, era o vreme mohorâtă, o ploaie măruntă, deasă şi rece. Şi ca să ne facă în ciudă, în ziua plecării (luni) cerul se mai înseninase. A fost un 1 decembrie însorit, nu foarte rece, atâta timp cât făceai mişcare era ok. În centrul oraşului ieşise multă lume, care mai de care cu steguleţe, îmbracaţi în costume populare, unii îşi pictasera tricolorul pe faţă, toţi veseli că sărbătoresc Ziua României. Aşa că ne-am bucurat de aceasta dimineaţă savurând o cafea bună la Atelierul de Cafea (un local tare drăguţ care merită vizitat), după care ne-am alăturat mulţimii, ba chiar ne-am cumpărat şi noi steguleţe, am făcut câteva poze, dar la paradă nu am mai stat, pentru că trebuia să ne respectăm ora de plecare. Aşadar, pe la 13:15 am pornit spre Bucureşti. Tot auzisem pe la ştiri că intră ţara în cod galben de ninsori, ba chiar şi principala mea sursă de comunicare a diverselor coduri de toare culorile, adică mama :D, mi-a confirmat că va ninge şi că va trebui sa avem grija pe drumul de întoarcere. Până la intrarea în judeţul Braşov, drumul a fost foarte bun, fără vreun fulg de nea, fără aglomeraţie şi parcă nici nu-mi mai venea să cred ca va fi vreun cod de vreme rea. Obişnuim, când plecăm la drum, să verificăm traficul de pe ruta noastră. Slavă Domnului că există internet şi telefoane inteligente! Aşa că am aflat de pe site-ul Poliţiei Române că traficul de la Braşov către Bucureşti, din motive de aglomeraţie, a fost deviat pe DN1A, Săcele-Cheia-Ploieşti, acest lucru fiindu-ne confirmat de poliţistul care ne-a întâmpinat la ieşirea de pe centura Braşovului. Am ascultat îndemnul poliţistului şi ne-am continuat traseul pe un drum nou pentru noi. După câţiva metri, o groapă inevitabilă ne-a ieşit în cale şi a reuşit să-mi schimbe starea de bine pe care o aveam. Maşina nu a păţit nimic, însă eu deja îmi doream să parcurgem o distanţă cât mai mare pe lumină (era în jur de ora 16), ţinând cont că nu ştiam cum va fi şoseaua în continuare. Dar peisajul începuse să se schimbe. Intrasem deja în munţi şi pomii erau albi, turmele de oi păreau că se camuflează prin zăpadă şi n-a mai durat mult până când şi carosabilul a devenit, şi el, alb. Munţi, brazi foarte înalţi, nicio casă de-a lungul drumului, serpentinele erau tot mai dese, stâlpi de iluminat nu existau, iar eu mă tot uitam unde sunt celelalte maşini deviate de la traseu, pentru că se lăsa întunericul şi începuse să mi se pară înfricoşător faptul ca eram singuri pe acest drum pe care nu-l mai străbătusem. Datorită condiţiilor de drum, mergeam cu viteză foarte mică şi părea ca parcurgeam drumul cu paşi de furnică. Ne dădusem seama că nici benzinării nu apăreau pe traseul nostru şi mersesem vreo două ore, dar măcar se iviseră mai multe maşini, nu mai eram singuri, farurile maşinilor luminau în întuneric şi în liniştea mea. Începusem să privesc cu alţi ochi peisajul, să mă bucur că ningea, ascultam Magic FM, radioul lui Moş Crăciun, ba chiar desfăcusem şi nişte mandarine, mai mult de sete, pentru că uitasem să ne luăm apă înainte să plecăm şi intenţionasem să oprim la o benzinărie, dar nu am mai apucat.
Nu ştiu cât de aglomerată era Valea Prahovei la ora aceea, dar DN1A se transformase şi el într-o instalaţie de brad din luminiţele roşii ale maşinilor. Tirurilor şi camioanelor le era greu să mai urce, reuşind astfel să îngreuneze mersul celorlalte maşini.
A venit ca o gură de aer când am zărit, după vreo trei ore de mers, o staţie Lukoil, unde am putut opri să ne luăm ceva de băut (nu mai aveau nicio sticlă de apă plată) şi să mai alimentăm maşina cu benzină (cine ştie ce putea să mai apară pe drum). Îmi plăcea că ningea cu fulgi nu foarte mari şi nu bătea vântul.
De-acolo, n-a mai durat mult până să intrăm în localităţi, dar tot mai era mult până la Ploieşti. Ba chiar am prins şi o barieră la tren, iar acolo erau câţiva băieţi care pocneau biciul (probabil făceau repetiţii pentru ziua de pluguşor).
Într-un final, am reuşit să ajungem la Ploieşti, după care să intrăm pe DN1. Drumul ocolitor de la Braşov a durat vreo cinci ore şi ştiu că am ajuns în Bucureşti pe la 21:30. Un drum care nu credeam că ar putea să dureze chiar atât de mult...
Concluzionez cu faptul că DN1A nu ni s-a părut cea mai potrivită ruta ocolitoare recomandată de Poliţia Română din mai multe motive: drum periculos cu foarte multe serpentine, lipsa staţiilor peco si chiar şi a zonelor de parcare (măcar pentru tiruri, camioane). Preferam să mergem bară la bară pe Valea Prahovei şi să avem la îndemână mai multe facilităţi.
În rest, la mulţi ani, România!
Iar tu, Andrei, Andreea de citeşti,
La mulţi ani şi să trăieşti!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu